Lecţia 3

Învaţarea cognitivă

    Între procesele psihice şi învatare sunt raporturi de interdependentă.
      Învăţarea implică şi antrenează urmatoarele procese psihice:
                     - percepţia             - limbajul
                     - reprezentările      - voinţa
                     - imaginaţia            - atenţia
                     - memoria              - afectivitatea
                     - motivaţia
                          
   Învaţarea cognitivă- este generativă, formativă si constructivă pentru toate procesele psihice,
                               - contribuie la modelarea, structurarea şi chiar construirea proceselor psihice

   Pentru învaţare, este hotarâtoare acţiunea cu motivaţia si obiectivele ei, cu modul în care ea se desfaşoară în vederea receptării, prelucrării şi valorificării informaţiilor.
   Învaţarea cognitivă contribuie şi se sprijină pe dezvoltarea analizei şi sintezei, abstractizarii si generalizării, a comparaţiei şi clasificării, a algoritmicii şi euristicii, a sistematizării şi organizării logice a gândirii.
   Învaţarea cognitivă este solidară cu înţelegerea integrală şi aprofundată a materialului supus studiului şi propune cultivarea inteligenţei.
   Cea mai importantă strategie a învăţării este problematizarea şi activitatea de rezolvare a problemelor.

Înţelegerea 

   Raportarea noilor informaţii la fondul de cunoştinţe asimilate şi sistematizate.

Sarcini de inţelegere:
- o simplă identificare
- descoperirea unei cauze
- descoperirea unor interdependenţe
exemple:......
                Înţelegerea este ghidată de anumite intenţii sau puncte de vedere.
Înţelegerea se poate realiza - rapid, simplu, spontan  
                                          - multifazic, discursiv
Exemple şi prezentarea avantajelor/ dezavantajelor fiecarei forme a înţelegerii

 Rezolvarea de probleme

Rezolvarea de probleme este domeniul performanţial al gîndirii. Problema este definită ca un obstacol cognitiv, ca o breşă în cunoaştere, ca o situaţie faţă de care repertoriul de răspunsuri ale subiectului este insuficient pentru a o înţelege. 

Există câteva modele explicative ale rezolvării dintre ele. Unele dintre cele mai reprezentative ar fi modelul de tip "încercare-eroare"  ce îi aparţine savantului american Thorndike, precum şi modelul "iluminării", conturat de savantul german Kohler. 

Astfel, primul model are la bază legea efectului, care susţine că o acţiune urmată de succes tinde să se consolideze, iar dacă este urmată de eşec, ea va fi eliminată din comportament. Pentru a ilustra modelul său rezolutiv, Thorndike a realizat un experiment în cadrul căruia o pisică era introdusă într-o cuşcă, din care, pentru a putea evada, trebuia să tragă de o sfoară. După o serie de încercări şi erori, pisica descoperă soluţia de evadare, iar în zilele următoare acestui eveniment, tipul necesar felinei pentru a evada s-a redus considerabil.

Experimentul care a dus la conturarea celui de-al doilea model rezolutiv a fost efectuat de către savantul german pe maimuţe. O maimuţă înfomentată era închisă într-o cuşcă şi avea la vedere un ciorchine de banane, la care nu putea ajunge, însă, decât dacă se folosea de o cutie aflată în interiorul cuştii. După o serie de încercări nereuşite aimuţa pare că abandonează, dar ulterior are un moment de iluminare în care foloseşte cutia pentru a ajunge la hrana dorită.

Primul model corespunde procesării de tip ascendent, iar al doilea procesării de tip descendent.

În procesul rezolutiv sunt implicate o serie de strategii de rezolvare:

- strategia algoritmică, ce exprimă o convergenţă deplină între problemă, mijloace de rezolvare şi soluţie;

-strategia euristică, ce exprimă o disordanţă între problemă, mijloacele de rezolvare şi soluţie.

Etapele procesului rezolutiv pot fi grupate în două momente majore:

                   1. Punerea problemei

                   2. Rezolvarea acesteia.

Elementul esenţial al primului moment îl constituie elaborarea unei reprezentări mintale interne a problemei. Acest demers se realizează în baza definirii datelor problemei, a explorării bazei de cunoştinţe proprii pentru a stabili tipul de problemă cu care ne confruntăm, dar şi mijloacele adecvate de lucru.

Factori care influenţează procesul rezolutiv:

-presiunea timpului

-noutatea problemei

-tensiune emoţională, oboseală intelectuală

-lipsa de motivaţie, teama de eşec...

Definiţia gândirii
Gândirea este procesul psihic cognitiv superior, cu un rol central în reflectarea realităţii, care prin intermediul abstractizării şi generalizării coordonate în acţiuni mentale extrage şi prelucrează informaţii despre raporturi categoriale şi determinative sub forma noţiunilor, judecăţilor şi raţionamentelor.

  

Lectia 2

Gândirea ca sistem de operaţii

Ca proces psihic cognitiv superior, gândirea dispune de conţinut informaţional, operaţii şi produse specifice. Operaţiile gândirii acţionează în cupluri operatorii ce se completează reciproc:

Analiza şi sinteza

Acestea se desfăşoară într-un plan mintal, după un model şi sunt mediate prin cuvânt şi prin alte sisteme de semne şi simboluri. Prin analiza însuşirilor esenţiale ale unui obiect sau ale unei clase de obiecte, acestea sunt separate, ordonate după anumite criterii, după un anumit model. Ulterior, ele sunt sintetizate, refăcute la fel sau în mod diferit, în funcţie de cerinţele activităţii intelectuale. Astfel, sinteza se defineşte ca fiind recompunerea mintală a obiectului din însuşirile lui iniţiale.
Finalitatea operaţiilor de analiză şi sinteză este elaborarea unui model mintal al obiectului, un model informaţional, o replică internă proprie subiectului care realizează cunoaşterea.

Abstractizarea şi generalizarea

Constituie operaţiile cele mai complexe ale gândirii.
Abstractizarea este operaţia de extragere a unor însuşiri comune pentru o întreagă clasă, categorie.
Exprimă simultan două sensuri: pe de o parte se extrage ceva esenţial, iar pe de altă parte se renunţă la tot ceea ce este irelevant, accidental, contextual.
Generalizarea este operaţia prin care însuşirile extrase cu ajutorul abstractizării sunt extinse la o întreagă clasă de obiecte-fenomene.
Abstractizarea şi generalizarea operează simultan, astfel încât, pe măsură ce sunt relevate însuşirile esenţiale, acestea sunt extinse la categorii din ce în ce mai largi.
Rezultatele abstractizării şi generalizării sunt cuprinse în legi, teorii şi modele explicative, care pun în evidenţă relaţii cauzale cu o sferă cât mai largă de cuprindere.

Inducţia şi deducţia

Piaget arată că inducţia organizează datele observaţiei sau experienţei şi le clasează sub formă de concepte. Inducţia este suportul logic al procesării ascendente, care porneşte de la baza de date, experienţe concret-intuitive şi imagini mintale.
Raţionamentul inductiv surprinde regularitatea şi facilitează extragerea şi formularea unei concluzii generale dintr-o multitudine de cazuri particulare.
Limita acestui tip de raţionament constă în faptul că nu sunt utilizate cât mai ulte cazuri specifice şi cât ai variate, astfel că o concluzie rîmâne valabilă până la întâlnirea unei excepţii.
Deducţia descrie demersul descendent al gândirii pe verticala cunoaşterii- raţionamentul deductiv porneşte de la general, prin inferenţe şi implicaţii şi ajunge la cazuri particulare. Deducţia debutează prin ipoteze demonstrate ca fiind adevărate şi apoi derivă implicaţiile acestor ipoteze.
Expresia logică a raţionamentului deductiv este silogismul, în care, pornind de la două ipoteze, se extrage o concluzie.
Din punct de vedere psihologic, inducţia şi deducţia reprezintă demersurile operaţionale care stau la baza formării conceptelor empirice şi ştiinţifice.

Comparaţia

Presupune raportarea la unul sau mai multe criterii.
Implică evidenţierea asemănărilor şi deosebirilor esenţiale dintre minimum două obiecte, persoane, evenimente etc. după minimum un criteriu comun.
În plan raţional, comparaţia se desfăşoară dupa un plan şi are o anumită finalitate – care nu este doar constatativă ci este subordonată evidenţierii unor raporturi de superioritate-inferioritate, a unor poziţii ierarhice.

Caracteristicile gândirii

Caracterul procesual

Procesarea gândirii se realizează pe două sensuri: unul ascendent şi unul descendent.
Procesarea ascendentă este dirijată de datele observaţiei, de experienţele individului, de imaginile acumulate în timp. Este un demers de tip inductiv, de la particular la general, fiind o cunoaştere bazată pe informaţiile obţinute prin procesele senzorial-perceptive şi prin reprezentări.
Procesarea descendentă este dirijată de legi, reguli, norme, principii. Este un demers de tip deductiv, o evoluţie a gândirii realizată prin învăţare, instrucţie şcolară, educaţie. Are un caracter imperativ, se impune gândirii şi derivă din nivelul cunoaşterii umane la un moment dat.

Caracterul mijlocit al gândirii

În procesarea directă, gândirea este mijlocită prin experienţa perceptivă, prin imaginile din reprezentare, iar aceste date sunt stocate în memorie şi vehiculate cu ajutorul limbajului.
În procesarea indirectă, dirijată de reguli, norme, legi, caracterul mijlocit al gândirii este asigurat prin cunoştinţele acumulate la un moment dat, prin informaţiile din lucrările ştiinţifice. Limbajul este instrumentul fundamental care permite vehicularea, coordonarea acestor informaţii.

Caracterul abstract-formal al gândirii

Se regăseşte pe de o parte în faptul că gândirea se desfăşoară într-un plan mintal, intern, subiectiv, iar pe de altă parte se referă la faptul că gândirea extrage şi utilizează însuşiri esenţiale, cu un grad ridicat de generalizare.
Caracterul formal reiese şi din faptul că gândirea se ghidează după reguli, norme stricte ale logicii, utilizând judecăţi ipotetico-deductive.

Caracterul finalist al gândirii

Demersurile gândirii au un scop bine definit: elaborarea unui model mintal, a unor explicaţii şi a unor răspunsuri cu privire la consecinţele situaţiilor problematice.

Gândirea dispune de grade mari de libertate atât în ceea ce priveşte evoluţia ei pe verticala cunoaşterii cât şi pe axa timpului. Pe cea de-a doua, gândirea se desfăşoară între trecut, prezent şi viitor. Pe verticala cunoaşterii, demersurile în sens ascendent şi descendent au fost prezentate anterior.