Gândirea ca sistem de operaţii
Ca proces psihic cognitiv superior, gândirea dispune de conţinut informaţional, operaţii şi produse specifice. Operaţiile gândirii acţionează în cupluri operatorii ce se completează reciproc:
Analiza şi sinteza
Acestea se desfăşoară într-un plan mintal, după un model şi sunt mediate prin cuvânt şi prin alte sisteme de semne şi simboluri. Prin analiza însuşirilor esenţiale ale unui obiect sau ale unei clase de obiecte, acestea sunt separate, ordonate după anumite criterii, după un anumit model. Ulterior, ele sunt sintetizate, refăcute la fel sau în mod diferit, în funcţie de cerinţele activităţii intelectuale. Astfel, sinteza se defineşte ca fiind recompunerea mintală a obiectului din însuşirile lui iniţiale.
Finalitatea operaţiilor de analiză şi sinteză este elaborarea unui model mintal al obiectului, un model informaţional, o replică internă proprie subiectului care realizează cunoaşterea.
Abstractizarea şi generalizarea
Constituie operaţiile cele mai complexe ale gândirii.
Abstractizarea este operaţia de extragere a unor însuşiri comune pentru o întreagă clasă, categorie.
Exprimă simultan două sensuri: pe de o parte se extrage ceva esenţial, iar pe de altă parte se renunţă la tot ceea ce este irelevant, accidental, contextual.
Generalizarea este operaţia prin care însuşirile extrase cu ajutorul abstractizării sunt extinse la o întreagă clasă de obiecte-fenomene.
Abstractizarea şi generalizarea operează simultan, astfel încât, pe măsură ce sunt relevate însuşirile esenţiale, acestea sunt extinse la categorii din ce în ce mai largi.
Rezultatele abstractizării şi generalizării sunt cuprinse în legi, teorii şi modele explicative, care pun în evidenţă relaţii cauzale cu o sferă cât mai largă de cuprindere.
Inducţia şi deducţia
Piaget arată că inducţia organizează datele observaţiei sau experienţei şi le clasează sub formă de concepte. Inducţia este suportul logic al procesării ascendente, care porneşte de la baza de date, experienţe concret-intuitive şi imagini mintale.
Raţionamentul inductiv surprinde regularitatea şi facilitează extragerea şi formularea unei concluzii generale dintr-o multitudine de cazuri particulare.
Limita acestui tip de raţionament constă în faptul că nu sunt utilizate cât mai ulte cazuri specifice şi cât ai variate, astfel că o concluzie rîmâne valabilă până la întâlnirea unei excepţii.
Deducţia descrie demersul descendent al gândirii pe verticala cunoaşterii- raţionamentul deductiv porneşte de la general, prin inferenţe şi implicaţii şi ajunge la cazuri particulare. Deducţia debutează prin ipoteze demonstrate ca fiind adevărate şi apoi derivă implicaţiile acestor ipoteze.
Expresia logică a raţionamentului deductiv este silogismul, în care, pornind de la două ipoteze, se extrage o concluzie.
Din punct de vedere psihologic, inducţia şi deducţia reprezintă demersurile operaţionale care stau la baza formării conceptelor empirice şi ştiinţifice.
Comparaţia
Presupune raportarea la unul sau mai multe criterii.
Implică evidenţierea asemănărilor şi deosebirilor esenţiale dintre minimum două obiecte, persoane, evenimente etc. după minimum un criteriu comun.
În plan raţional, comparaţia se desfăşoară dupa un plan şi are o anumită finalitate – care nu este doar constatativă ci este subordonată evidenţierii unor raporturi de superioritate-inferioritate, a unor poziţii ierarhice.
Caracteristicile gândirii
Caracterul procesual
Procesarea gândirii se realizează pe două sensuri: unul ascendent şi unul descendent.
Procesarea ascendentă este dirijată de datele observaţiei, de experienţele individului, de imaginile acumulate în timp. Este un demers de tip inductiv, de la particular la general, fiind o cunoaştere bazată pe informaţiile obţinute prin procesele senzorial-perceptive şi prin reprezentări.
Procesarea descendentă este dirijată de legi, reguli, norme, principii. Este un demers de tip deductiv, o evoluţie a gândirii realizată prin învăţare, instrucţie şcolară, educaţie. Are un caracter imperativ, se impune gândirii şi derivă din nivelul cunoaşterii umane la un moment dat.
Caracterul mijlocit al gândirii
În procesarea directă, gândirea este mijlocită prin experienţa perceptivă, prin imaginile din reprezentare, iar aceste date sunt stocate în memorie şi vehiculate cu ajutorul limbajului.
În procesarea indirectă, dirijată de reguli, norme, legi, caracterul mijlocit al gândirii este asigurat prin cunoştinţele acumulate la un moment dat, prin informaţiile din lucrările ştiinţifice. Limbajul este instrumentul fundamental care permite vehicularea, coordonarea acestor informaţii.
Caracterul abstract-formal al gândirii
Se regăseşte pe de o parte în faptul că gândirea se desfăşoară într-un plan mintal, intern, subiectiv, iar pe de altă parte se referă la faptul că gândirea extrage şi utilizează însuşiri esenţiale, cu un grad ridicat de generalizare.
Caracterul formal reiese şi din faptul că gândirea se ghidează după reguli, norme stricte ale logicii, utilizând judecăţi ipotetico-deductive.
Caracterul finalist al gândirii
Demersurile gândirii au un scop bine definit: elaborarea unui model mintal, a unor explicaţii şi a unor răspunsuri cu privire la consecinţele situaţiilor problematice.
Gândirea dispune de grade mari de libertate atât în ceea ce priveşte evoluţia ei pe verticala cunoaşterii cât şi pe axa timpului. Pe cea de-a doua, gândirea se desfăşoară între trecut, prezent şi viitor. Pe verticala cunoaşterii, demersurile în sens ascendent şi descendent au fost prezentate anterior.